brand online

Cum îți protejezi brandul în mediul online

Mărcile comerciale constituie fața unei companii privind produsele și serviciile acestora. Clienții se bazează pe mărci comerciale atunci când iau decizii de cumpărare – asocierea unei mărci cu o anumită calitate.

Cel mai adesea, oamenii confundă mărcile comerciale cu brevetele și drepturile de autor. În timp ce drepturile de autor protejează expresia ideilor, iar brevetele protejează invențiile, mărcile comerciale sunt cuvinte, desene sau simboluri care identifică și disting mărfurile unei surse de alta.

Una dintre cele mai bune metode de protejare a brandului/a mărcii folosite atât în mediul online cât și în cel offline, este înregistrarea brandului/mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) pe plan național. Pentru o protecție mai amplă, ele pot fi înregistrate la European Union Intellectual Property Office (EUIPO), ca nivel european sau World Intellectual Property Organization (WIPO), pe plan internațional.

Înregistrarea brandului la unul dintre aceste oficii conferă un drept de proprietate intelectuală asupra produselor sau serviciilor oferite. Potrivit Cambridge Dictionary, proprietatea intelectuală reprezintă ideea cuiva, invenția, creația, etc., care pot fi protejate prin lege împotriva copierii de către altcineva. Conform legislației din România, protecția brandului poate fi aplicată pentru toate creațiile unui brand, cum ar fi: logo-uri, cuvinte, sunete, nume de persoane, desene, cifre, litere, culori, elemente figurative, forma produsului, sau o combinație dintre cele de mai sus.

  1. Înregistrarea denumirii domeniului ca marcă: În ziua de azi, înregistrarea denumirii domeniului ca marcă este unul dintre cele mai importante aspecte, în special atunci când afacerea este la început. Acest proces oferă un avantaj împotriva problemelor privind dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii. Înregistrarea numelui de domeniu ca marcă înregistrată se poate face pe plan național, european dar și internațional, în funcție de preferințe. Acțiunea e inițiată de către o persoană specializată în domeniul proprietății intelectuale, cum ar fi un consilier juridic sau avocat specializat pe proprietate intelectuală. Protecția se acordă pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.
  2. Stoparea imediată a încălcării dreptului de proprietate intelectuală: Acest lucru se poate face printr-o notificare a entității sau persoanei care folosesc numele sau logo-ul brandului deținut anterior sau prin formularea unei opoziții către oficiul la care a fost înregistrată marca, cu ajutorul unei agenții specializate pe proprietate intelectuală.

Cum diferă încălcarea mărcilor comerciale pe rețelele sociale și pe internet?

Încălcarea mărcii este o încălcare atât online cât și offline. Anumite tipuri de utilizare necorespunzătoare sunt unice pentru rețelele de socializare și Internet. Printre acestea se numără: înregistrarea numelor de domenii (în special a celor bine cunoscute) cu scopul de a le vinde la un profit, înșelăciune electronică și brandjacking (activitate prin care cineva dobândește identitatea online a unei entități cu scopul de a dobândi capitalul propriu al acelei întreprinderi sau al persoanei).

Contravenienții au multe opțiuni pe internet și pe rețelele de socializare pentru a beneficia de bunăvoința mărcilor consacrate și adesea pot face acest lucru în mod anonim. Proprietarii de mărci comerciale se luptă pentru a atenua daunele rezultate din încălcare, fără să știe cine este făptuitorul. Instanțele vor ajuta uneori la obținerea identității unui contravenient, dar intentarea procesului poate fi costisitoare și dificilă.

Într-un caz de brandjacking, este posibil ca impostorii să nu utilizeze marca în legătură cu vânzarea de bunuri. Astfel, chiar dacă prejudiciul adus reputației companiei este același, utilizarea neautorizată poate să nu constituie o încălcare a mărcii comerciale. Adoptarea unei mărci puternice, monitorizarea vigilentă a utilizării și aplicarea drepturilor asupra unei mărci sunt elemente esențiale pentru protejarea reputației online unei companii.

Strategii de protejare a brandului online

1. Alegerea unei mărci puternice

Marca comercială este adesea prima interacțiune pe care o persoană o are cu brandul. Dacă ea este bine aleasă, ar trebui să protejeze și împotriva încălcării dreptului de proprietate intelectuală. Prin urmare, procesul de alegere a unui semn puternic ar trebui să fie atent gândit de la început.

Mărcile comerciale pot fi împărțite în mai multe categorii, pe baza puterii lor. Cuvintele generice descriu un produs sau serviciu general. Un exemplu în acest sens ar fi „Căști” pentru o marcă de căști. Cuvintele sau expresiile generice nu pot funcționa ca mărci comerciale și nu vor obține niciodată o formă de înregistrare de la Oficiile de Stat.

Mărcile comerciale descriptive „descriu” un produs sau serviciu. De exemplu, „Ardei foarte iuți” pentru o marcă de ardei iute ar fi un semn descriptiv. Aceste tipuri de mărci comerciale beneficiază de o protecție foarte mică, deoarece nu sunt mărci cu adevărat unice.

Mărcile comerciale arbitrare sunt utilizate în mod obișnuit, dar nu împreună cu bunurile sau serviciile furnizate. Un exemplu de marcă arbitrară ar fi Domino’s (pizzerii bine cunoscute în Statele Unite ale Americii). În timp ce mărcile arbitrare sunt mult mai puternice decât cele generice, dar și decât cele sugestive, ele nu sunt cele mai recomandate.

Mărcile comerciale fanteziste oferă cea mai puternică protecție. Sunt termeni inventați, fără nicio legătură cu produsul sau serviciul furnizat. Verizon, Starbucks și Nike sunt mărci comerciale fanteziste.

Mărcile comerciale fanteziste și arbitrare oferă cel mai puternic nivel de protecție împotriva încălcării. Dezavantajul este că acestea necesită adesea mai multă publicitate și marketing pentru a crea recunoașterea clienților. Spre deosebire de ele, mărcile sugestive descriu aspect inerent al bunurilor sau serviciilor. Cu toate acestea, ele vă pot lăsa vulnerabili la încălcări. Luați în considerare cu atenție ce tip de marcă este cel mai potrivit pentru afacere.

2. Înregistrarea europeană sau internațională

Din păcate, protecțiile pe care le aveți ca proprietar al unei mărci comerciale în România nu se aplică în alte țări. Ele sunt luate în considerare în funcție de țară, iar orice litigiu cu privire la ele va avea de suferit în afara țării. În cazul în care marca comercială ajunge în altă țară, indiferent dacă fabricați produse în China sau vindeți prosoape de plajă în Brazilia, e important să cunoașteți procedurile la nivel european sau internațional.

Sistemul de mărci din Uniunea Europeană constă într-o singură procedură de înregistrare care conferă titularului său un drept exclusiv în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. În majoritatea cazurilor, procesul de depunere a cererii de protecție nu este atât de dificilă pe cât pare.

Deși nu există nicio cerere care să vă acorde drepturi de marcă în toate țările, un tratat numit Protocolul de la Madrid a făcut procesul mult mai ușor pentru înregistrarea internațională. Dacă doriți să vă înregistrați la una (sau la mai multe) dintre cele 90 de țări membre, e nevoie să completați doar un singur document, într-o singură limbă. Fiecare țară vă va examina cererea și va stabili dacă o aprobă.

Este important de reținut că nu toate țările sunt asociate cu Protocolul de la Madrid. Pentru a vă înregistra într-o țară terță, va trebui să faceți acest lucru prin intermediul biroului său specific de mărci.

3. Utilizarea mărcii comerciale

Protecțiile privind mărcile comerciale sunt disponibile numai dacă continuați utilizarea acestora. Folosirea constantă a mărcii este esențială, ceea ce înseamnă că utilizați cuvintele, design-ul sau sigla înregistrate inițial.

Cu cât brandul este mai folosit și obține un renume printre consumatori, cu atât mai bună este protecția împotriva potențialelor probleme. Atfel, vor exista mai multe dovezi prin care se pot contesta mărcile similare apărute ulterior sau se va putea dovedi dreptul anterior atunci când cineva înaintează o opoziție.

Marca comercială nu va expira niciodată dacă ea este reînnoită la termen și se continuă  utilizarea acesteia pentru bunurile și serviciile enumerate în cererea inițială. Social media oferă companiilor o platformă pentru a construi recunoașterea și loialitatea mărcii. O marcă este o piesă critică pentru stabilirea unei identități de marcă.

Cu toate acestea, există o serie de riscuri și capcane. Pe rețelele de socializare, greșelile pot fi diseminate și amplificate rapid. Gafele sunt postate, trimise pe Twitter și batjocorite pe YouTube. Deteriorarea mărcii unei companii se poate produce într-un ritm rapid pe rețelele de socializare. Înainte de apariția rețelelor de socializare, companiile aveau luxul timpului să remedieze greșelile înainte ca reputația câștigată să fie subminată de o postare devenită virală.

4. Monitorizarea brand-ului

Prin monitorizare se pot identifica rapid potențialele amenințări asupra brandului. Cu cât problema este identificată mai rapid, cu atât aceasta se va putea rezolva mai ușor.

Monitorizarea brandului online se poate face prin anumite instrumente de gestionare a rețelelor sociale, cum ar fi „SocialMention”. Prin acesta sunteți notificat dacă cineva folosește numele brandului sau o marcă similară, ceea ce duce la o prevenire a problemelor ulterioare.

Un alt mod prin care marca poate fi monitorizată este prin colaborarea cu o agenție specializată pe domeniul proprietății intelectuale, care se ocupă de monitorizarea mărcilor online și offline. Pentru a preveni astfel de neplăceri, există servicii de monitorizare a mărcilor care verifică periodic Buletinului Oficial de Proprietate Industrială.

O astfel de companie este Agenția TAS, care vă oferă servicii de monitorizare a mărcilor și a indicațiilor geografice înregistrate la OSIM pe baza unui abonament lunar sau anual. Agenția întocmește lunar rapoarte privind mărcile monitorizate și redactează opoziții și contestații în caz de necesitate.

Astfel, imaginea firmei este protejată în permanență. Mai mult, veți fi informat în momentul în care va fi depusă o cerere de înregistrare a unei mărci similare sau identice, vă veți menține la curent cu ultimele reglementări și noutăți legislative și veți primi informații referitoare la perioada în care marca este în curs de expirare.

Începerea unei afaceri implică gestionarea unei listă nesfârșite de priorități. Cunoașterea și aplicarea modalităților de protejare a mărcii comerciale trebuie să se afle la începutul acesteia.

Etichete

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *