Avantajele unui internship

De cele mai multe ori şansele unui proaspăt absolvent de a se angaja pe piaţa muncii, mai ales în domeniul în care a terminat, sunt minime. Tot mai mulţi angajatori caută oameni cu experienţă, care să nu aibă nevoie de timp mare de acomodare şi care să poată producă din primele zile după angajare. Astfel că, proaspeţii absolvenţi ajung să accepte joburi care nu sunt în domeniul pentru care s-au pregătit şi stau cu speranţa că într-o zi norocul le va surâde şi lor.

Din propria experienţă, am ajuns la concluzia că pentru a-ţi găsi un loc de muncă în specializarea ta trebuie să începi cât mai repede şi să nu aştepţi să se termine facultatea pentru a te angaja. Într-adevăr, în multe domenii sunt mai mulţi studeţi decât cererea pieţei, dar asta nu ar trebui să fie un impas pentru nimeni. De asemenea, domeniile reale cer o pregătire mai profundă, astfel că majoritatea timpului unui student este ocupat cu studiu şi cu orele de laboratoare.

Unele persoane chiar reuşesc să se angajaze în domeniul lor chiar şi fără experienţă, dar astea sunt cazuri mai rare. Pentru ceilalţi studenţi rămâne posibilitatea de a intra într-un program de internship, unde să acumuleze experienţă şi unde să înveţe ce înseamnă cu adevărat meseria pe care au ales-o. Tot mai multe firme oferă astfel de programe, plătite sau neplătite, unde absolvenţii au posibilitatea de a-şi pune în practică cele învăţate în anii de facultate, dar şi să înveţe lucruri noi.

Există avantaje pe ambele părţi, asta dacă ambele părţi doresc să îşi împărtăşească cunoştinţele. Un program de internship ar trebuie să se bazeze pe principiul win-win, astfel încât fiecare parte să aibă de câştigat. Practicile de genu în care practicantul este exploatat şi nu i se oferă nici o informaţie nouă nu sunt indicate deloc, deşi sunt practicate în multe locuri.

Avantajele angajatorului

Angajatorul, prin programul de practică, oferă un loc unde studenţii/absolvenţii pot să lucreze şi să acumuleze experienţă. Prin acesta, firma primeşte forţă de muncă în plus, iar sarcinile pot fi împărţite, pentru ca fiecare să lucreze eficient şi în timp. De asemenea, cei care vin în internship au cunoştinţe proaspete, sunt dornici să lucreze şi vor să se afirme cât mai bine. După perioada de practică, angajatorul poate selecta unul sau mai mulţi practicanţi cărora să le ofere un loc de muncă stabil, bazat pe observaţiile din timpul internshipului.

Avantajele practicantului

Ca şi student este cel mai uşor mod de a intra pe piaţa muncii, în domeniul studiat. Ei au posibilitatea de a învăţa direct de la cei cu experienţă şi pot să vadă ce înseamnă meseria lor cu adevărat. Ca şi practicant trebuie să profiţi din plin de această perioadă, pentru că există posibilitatea de a fi angajat la terminarea acesteia.

În cadrul firmei Klain, până în prezent, am avut deja 2 programe de internship pe poziţia de content creator. În cadrul acestora, am făcut întâlniri săptămânale pentru a oferi feedback pe baza articolelor scrise şi pentru a oferi informaţii utile despre şi pentru această meserie. În urma programelor de internship ni s-a alăturat un coleg nou şi avem doi noi colaboratori externi. Facem programe de practică de 2 ori pe an, pentru că avem nevoie de forţe proaspete de lucru în proiectele pe care le desfăşurăm, dar şi pentru că suntem conştienţi că unui proaspăt absolvent îi este destul de greu să îşi găsească de lucru în domeniu fără să aibă o minimă experienţă. Dacă eşti interesat, aşteptăm CV-ul tău la jobs@klain.ro, iar în momentul în care vom avea o poziţie deschisă te vom contacta.

Etichete

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *