Social Media oferă business-urilor potențial de dezvoltare fiind un mediu în care consumatorii sunt prezenți zilnic, în mod obișnuit. De asemenea, este și un mediu provocator datorită schimbării continue prin care trece și a tendinței sale de a fi supraaglomerat de un număr de brand-uri aflat în continuă creștere.
Pentru un brand poate fi dificil să țină pasul cu fiecare trend, de aceea tot mai multe companii care oferă servicii business to business (B2B) activează strategic în mediul online.
Pe de cealaltă parte, este foarte ușor pentru un utilizator să se simtă copleșit de prezența companiilor care se promovează prin intermediul unei rețele sociale, fie că este vorba despre Facebook, Instagram sau Twitter. În acest context, conținutul este elementul diferențiator care reușește să capteze atenția.
Există multiple tipuri de Content Marketing care oferă engagement bun în Social Media. Conform marketinginsidergroup.com, în top se află: articolele scrise (27%), video-urile (26%) și imaginile (24%). Atunci când te raportezi la captarea atenției utilizatorului, cel mai important aspect al acestor tipuri de Content Marketing este calitatea și nu cantitatea. Dacă un conținut original se intersectează cu un design adecvat, iau naștere GIF-uri, meme-uri și video-uri virale.
Phrasee.co împărtășește cu cititorii săi rezultatele unui test realizat cu content pentru Facebook Ads generat de două surse: natural language generation versus un copywriter. Imaginile sau video-urile au fost identice, iar procentul cu care click-through rate-ul (CTR) a crescut a fost de 40%.
Social Media susține interacțiunea dintre utilizatori și brand-uri și facilitează întemeierea relației dintre cele două părți. Un Facebook Ad, de exemplu, se poate răspândi în mediul online fără a putea fi controlat de cineva și astfel poate influența decizia de cumpărare a sute de utilizatori pe care reclama nu i-ar fi vizat în mod direct la momentul implementării. Astfel, deși Social Media nu este un mediu bazat pe știință, are un impact puternic în procesul de luare a deciziei de achiziție. De exemplu, un Facebook Ad poate determina un potențial cumpărător să plaseze o comandă la o distanță îndelungată de la încheierea unei campanii.
Platformele sociale sunt medii unde colectarea de date și controlul pot fi efectuate cu ușurință, deoarece traseul parcurs de un cumpărător poate fi definit cu ajutorul tool-urilor. Astfel, eficacitatea conținutului distribuit pe rețelele sociale poate fi transpusă în cifre.
Acest mediu este unul într-o continuă dezvoltare care se pliază din ce în ce mai mult pe stilul de viață al utilizatorului. Astfel că business-ul care are o prezență puternică în mediul online are șanse ca și nivelul de engagement, dar și rata de conversie să fie mai mari, față de unul inexistent în Social Media ori care nu are o comunicare corespunzătoare.
Mai jos îți oferim some food for thought:
Cele mai frecvente 3 dificultăți întâmpinate de un business în Social Media sunt:
- alocarea resurselor umane și financiare,
- crearea unei strategii de marketing potrivite obiectivului,
- creșterea comunității de urmăritori și influenceri,
Social Media în cifre:
- 52% dintre marketeri consideră că rețelele sociale influențează pozitiv profitul unei companii;
- cele mai importante metrici pentru o companie sunt: engagement-ul (36%) și rata de conversie (35%);
- Aproximativ 80% dintre companii distribuie conținut original pe rețelele sociale în care activează.*
*clutch.com în colaborare cu smartinsights.com au realizat o cercetare pentru a determina rolul pe care îl joacă Social Media în sfera marketing-ului.