În ultimul deceniu, am simțit pe propria piele tendința puternică de digitalizare atât la nivel general, cât și în cazul mediului antreprenorial din țara noastră. Numeroase rapoarte și statistici au confirmat această observație subiectivă. Ele au arătat o creștere a ratei de adopție a internetului în România, un interes sporit al consumatorilor pentru branduri în mediul digital, o suplimentare a numărului de comenzi online și o utilizare tot mai mare a platformelor de către firmele autohtone.
Pentru a confirma aceste cifre existente în piață și pentru a determina impactul interacțiunii companiilor cu online-ul, am desfășurat în perioada august-decembrie 2023 studiul „Importanța mediului online pentru dezvoltarea companiilor din România”, în colaborare cu Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), BT MIC, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). La acesta au participat 1285 antreprenori și manageri din toate județele României, din diferite sectoare de activitate și cu cifre de afaceri care pornesc de la pragul anual de sub 300.000 lei și ajung până la cel de peste 3.000.000 lei.
Rezultatele sale au fost pe cât de intuitive, pe atât de surprinzătoare. Dacă ne așteptam ca majoritatea respondenților să dețină un website pentru businessul lor, nu credeam că o majoritate a acestora, mai exact 57%, vor afirma că dezvoltă strategie de marketing pe termen de unul sau mai mulți ani. În multe cazuri, planificarea acțiunilor de marketing online nu este o prioritate pentru companii, observația aplicându-se chiar în cazul firmelor care desfășoară astfel de acțiuni. Antreprenorii intră de multe ori în mediul digital fără o strategie clară, având ca fundament doar câteva obiective vag definite. Definirea unei strategii înainte de implementarea acțiunilor propriu-zise reprezintă un aspect pozitiv.
Cu toate acestea, rezultatele obținute ne arată faptul că afacerile din țara noastră întâmpină dificultăți în implementarea strategiilor construite. Astfel, doar 23% dintre respondenți reușesc să aplice cel puțin jumătate din strategia lor anuală de marketing. Cauzele impasurilor întâmpinate în implementare pot fi multiple. Ele pornesc de la stabilirea defectuoasă a obiectivelor, continuă cu alocarea eronată a bugetelor și ajung până la deținerea unor cunoștințe insuficiente cu privire la marketingul online.
Cunoscând problema, întrebarea care se ridică în acest punct este, desigur, cum poate fi rezolvată? Din păcate, nu există o soluție universală. Companiile însă pot să ia anumite măsuri pentru a facilita depășirea acestor obstacole. Printre ele se numără trainingul intern, redefinirea obiectivelor pe baza unui model SMART sau colaborarea cu o agenție pentru realizarea unei strategii de marketing online care să fie facilă atât din punct de vedere a implementării, cât și a obținerii rezultatelor dorite.
Chiar dacă firmele din România întâmpină probleme în aplicarea strategiei de marketing, ele continuă să folosească multiple canale de comunicare online în activitatea lor de business. Cele mai populare dintre acestea sunt platformele de Social Media. Astfel, aproape 75% dintre respondenți declară că dețin o pagină de Facebook, 46% o pagină de Instagram și 30% comunică pe LinkedIn. Mai mult, aproximativ un sfert dintre companiile participante la studiu investesc în campanii plătite, atât la nivel de Facebook, cât și Google.
Prezența online este importantă pentru firmele din România. Dar este ea profitabilă? Rezultatele studiului ne arată faptul că, din perspectiva companiilor participante la acesta, există unele canale care au o eficiență mai mare pentru activitățile lor de business. Ele sunt, în principal, Social Media și website-ul propriu. Cauzele percepției profitabilității ridicate a acestor două canale sunt multiple, printre ele numărându-se: utilizarea lor crescută, ușurința creării conținutului și situarea lor în centrul comunicării online. Pe de altă parte, campaniile PPC (Pay-Per-Click) nu sunt percepute ca a fi profitabile de către companiile participante, deși există numeroase studii din piață care demonstrează beneficiile lor. Din punctul nostru de vedere, acest fapt constituie o altă consecință a dificultății implementării, campaniile plătite necesitând o bază de cunoștințe bogată, o monitorizare atentă și o ajustare continuă.
În continuare, ne-am propus să aflăm care este impactul online-ului asupra cifre de afaceri a firmelor din țara noastră. Rezultatele studiului ne arată că aproape jumătate dintre respondenți generează între 1% și 15% din cifra lor de afaceri din acest mediu. Pe de altă parte, pentru mai mult de 20% dintre ei, digitalul produce peste jumătate din totalul cifrei de afaceri.
În concluzie, acțiunile de marketing online pot influența evoluția unui business, determinând creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității sale. Incertitudinea nu privește viabilitatea digitalului, ci modalitățile de implementare a strategiei de marketing. Îmbunătățirile la acest nivel pot să apară atât din interior, printr-o educare internă a personalului care dezvoltă și aplică acțiunile de marketing online, cât și din exterior, printr-o colaborare cu o agenție de marketing cu experiență, capabilă să utilizeze baza de cunoștințe a specialiștilor pentru a construi o planificare eficientă, care să utilizeze inteligent bugetele companiei și să aducă acesteia rezultate vizibile.