strategii marketing online
sursa: Freepik.com

15 strategii de marketing aplicate în cadrul agenției Klain

În condițiile în care marketingul online este un domeniu aflat într-o continuă evoluție, atât din perspectiva tacticilor, cât și a instrumentelor și platformelor, de-a lungul celor 15 ani de existență am dezvoltat o serie de strategii stabile, care pot fi adaptate acestor modificări, precum și tipologiilor de business la care sunt aplicate.

Obiectivul nostru central a fost întotdeauna îndeplinirea nevoilor digitale ale business-urilor și creșterea vânzărilor acestora la nivel online prin campanii inteligente bazate pe date concrete. Prin strategiile de marketing dezvoltate am urmărit în permanență atingerea sa, aducând rezultate vizibile la nivel de brand awareness, engagement și lead-uri.

În cadrul articolului vom prezenta 15 dintre aceste strategii, a căror eficiență a fost demonstrată de-a lungul timpului și care au contribuit la succesul partenerilor noștri.

  1. Strategii de content marketing

În marketing există o expresie cunoscută care spune că „contentul e rege”. Ea este confirmată și de Klain, care a folosit conținutul în diverse forme pentru a atinge multiple obiective urmărite de clienți. De la postări pentru Social Media, până la articole de blog, advertoriale, texte website și texte campanii PPC, agenția utilizează contentul relevant pentru a ajunge la publicul țintă specific și a-l determina pe acesta să realizeze acțiunea dorită.

  1. Colectarea de lead-uri

Atragerea lead-urilor constituie una dintre cele mai importante ținte ale marketingului online, modalitățile de atingere a acesteia fiind multiple. Printre mecanismele aplicate de agenția Klain se numără și oferirea unor materiale informative, relevante pentru publicul țintă, în schimbul datelor de contact. Prin această inițiativă este evidențiat profesionalismul companiei și este deschis drumul unei colaborări productive cu potențialul client.

  1. Segmentarea campaniilor PPC

Campaniile PPC constituie una dintre cele mai eficiente forme de promovare online, prin care un brand plătește doar pentru rezultatele concrete, în acest caz atunci când un utilizator efectuează un click pe link-uri sponsorizat. Pentru a crește productivitatea acestora și relevanța rezultatelor obținute, Klain segmentează fiecare campanie în funcție de mai multe criterii, precum nevoile de business, caracteristicile publicului țintă și particularitățile pieței.

  1. Strategii SEO

SEO (sau Search Engine Optimization) reprezintă un proces de îmbunătățire a traficului din website, precum și de creștere a vizibilității și poziției acestuia în rezultatele organice pe motoarele de căutare. El cuprinde un set de practici începând de la optimizarea paginilor din website (în privința conținutului, meta tag-urilor, titlurilor și multe altele) și până la obținerea de link-uri externe din site-uri cu autoritate. Agenția pune în valoare toate aceste tactici, crescând relevanța brandurilor la nivel online.

  1. Colaborări cu branduri conexe

Natura marketingului online este una de interconectivitate, domeniul fiind strâns legat de alte segmente și beneficiind de pe urma unor servicii complementare. Klain a realizat acest lucru, desfășurând astfel parteneriate cu un număr de business-uri care susțin companiile în consolidarea brandului lor. Printre ele se numără firme care oferă servicii de proprietate intelectuală (înregistrare marcă), care se ocupă de relații publice sau cu print și foto/video.

  1. Segmentarea bazelor de email marketing

În funcție de profilul business-ului, campaniile de email marketing pot constitui una dintre cele mai importante tehnici în mediul online. Însă, pentru ca ele să fie eficiente, este nevoie de o segmentare a bazelor de date pe baza unor criterii referitoare la profilul destinatarului, precum statutul acestuia (client potențial sau actual), interesul față de anumite produse sau servicii, caracteristici demografice și industria în care activează. Toate acestea sunt aplicate de Klain în procesul lor de partajare a bazelor de date în scopul creșterii eficacității campaniilor.

  1. Analiză inițială de marketing

Distinct de serviciile de audit complet oferite de Klain, agenția pune la dispoziția clienților o analiză inițială de marketing care cuprinde o scurtă examinare a trendurilor Google, simulări pe campaniile PPC, inspectare a pieței și a poziționării clientului în cadrul acesteia, precum și o trecere în revistă a concurenților principali. Analiza inițială este gratuită, având scopul de a oferi clientului o imagine generală despre situația business-ului la nivel online și de a servi ca o introducere a auditului complet oferit de agenție.

  1. Campanii CSR

Într-o lume dominată de profit, în care business-urile se separă tot mai mult de comunitatea din care fac parte, Klain încearcă să aloce acesteia o parte din timpul și expertiza sa. Una dintre cele mai importante inițiative de acest tip a fost campania „Dăruiește un website”, prin care agenția a oferit dezvoltarea gratuită a două website-uri pentru două ONG-uri înscrise. Klain își propune și în viitor astfel de inițiative, punând la dispoziția organizațiilor non-profit cunoștințele deținute de echipa sa.

  1. Brand awareness

Creșterea notorietății brandului constituie unul dintre obiectivele principale ale marketingului digital, existând numeroase instrumente, tehnici și platforme ce pot fi utilizate pentru atingerea lui. Agenția evaluează toate aceste aspecte, adaptându-le caracteristicilor profilului clientului și implementând astfel campanii de brand awareness. Chiar dacă ele nu determină direct creșterea vânzărilor, prin dezvoltarea vizibilității și a încrederii contribuie la atragerea clienților.

  1. Studii de piață

În marketingul online, datele reprezintă una dintre cele mai importante resurse în crearea strategiei și a campaniilor de succes. Pe lângă analizele și instrumentele online pe care Klain le utilizează, firma desfășoară și studii de piață, prin care urmărește să obțină feedback-ul consumatorilor în legătură cu serviciile sau produsele clienților. Aceste informații sunt importante atât pentru business-uri în eforturile lor de îmbunătățire a calității serviciilor, cât și pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor prin demersurile de comunicare online.

  1. Implicarea în comunități de business

Echipa agenției face parte din multiple comunități online și offline, atât din domeniul lor de activitate, cât și din arii conexe, contribuind activ la progresul acestora și oferind suport gratuit în scopul soluționării nevoilor din sfera marketingului online. Mai mult, membrii Klain participă la numeroase evenimente, care ajută atât la dezvoltarea expertizei lor profesionale, cât și la dezvoltarea unor parteneriate cu business-uri care oferă servicii complementare.

  1. Audit de marketing

Importanța unui audit exhaustiv de marketing este de multe ori ignorată de companiile care activează în acest domeniu. Despre utilitatea și modalitățile sale de dezvoltare în cadrul Klain ne vorbește Valentin Bolboacă: „În faza inițială a fiecărei colaborări, noi recomandăm clientului trecerea printr-un proces complet, acesta implicând realizarea în prealabil a unui audit de marketing. În cadrul său, realizăm o analiză în detaliu a segmentelor precum piața, concurenții, publicul țintă și clientul. Doar pe baza lui poate fi dezvoltată o strategie de succes, însă multe agenții din domeniul nostru aleg să sară peste acest pas datorită faptului că el nu oferă rezultate directe vizibile.”

  1. Evaluare bisăptămânală

Urmărirea progresului unui proiect este esențială, astfel putând fi evaluate rezultatele și stabilite deciziile pentru îmbunătățirea acestora. Klain organizează la fiecare două săptămâni un meeting cu toți membrii implicați într-un proiect, în cadrul căruia realizează o evaluare a statusului său și determină acțiunile necesare pentru susținerea evoluției sale.

  1. Monitorizarea activității

Pe lângă defășurarea unor meeting-uri pentru urmărirea progresului unui proiect, agenția monitorizează constant rezultatele campaniilor desfășurate și impactul comunicării online la nivel de business. Fie că vorbim de evoluția traficului din website, numărul de click-uri pe campaniile PPC, lead-urile colectate sau reach-ul din Social Media, Klain înregistrează toate aceste informații sub forma unui raport lunar, pe baza căruia sunt decise acțiunile viitoare.

  1. Îmbinarea datelor cu creativitatea

Un lucru menționat în mod repetat de agenția Klain este faptul că marketingul online nu poate fi bazat exclusiv pe creativitate și, în același timp, nu poate fi bazat exclusiv pe date. Pentru a asigura succesul demersurilor din acest mediu cele două resurse trebuie îmbinate, astfel încât să se susțină reciproc și să constituie baza acțiunilor desfășurate. În cazul fiecărui proiect, agenția utilizează datele relevante și aplică creativitatea deținută pentru a construi o comunicare online de succes.

 

Acestea sunt cele mai comune 15 strategii de marketing aplicate în cadrul Klain și îmbunătățite de-a lungul celor 15 ani de activitate. Cu ajutorul lor am reușit să construim campanii de succes pentru clienții noștri și să atingem obiectivele lor de business. Contactează-ne acum și află cum pot fi acestea aplicate în cadrul firmei tale și cum pot fi ele personalizate pe nevoile tale specifice.

Etichete

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Construiește-ți o prezență activă în online.
Descarcă ghidul de bune practici pe Facebook pentru antreprenori și poziționează-te ca un expert.