Raportându-ne la articolele trecute, unde am definit sensul performanței în marketing și modalitățile de realizare a strategiilor de marketing care să performeze, a venit momentul să scriem și despre factorii care influențează performanța în marketing.
Astfel, principalele direcții înspre care ne îndreptăm atenția atunci când vorbim despre campanii performante și rezultate vizibile sunt:
-
Viziunea și gândirea pe termen lung
E important să ne stabilim încă de la început misiunea, viziunea și valorile companiei noastre. În funcție de acestea ne vom dezvolta pe termen lung și vom crea strategii bazate pe planul la care ne dorim să ajungem. Dacă avem o gândire pe termen lung, aceasta nu face altceva decât să întărească activitățile pe care le desfășurăm, pentru a ajunge la obiectivele pe care ni le dorim.
-
Claritatea obiectivelor de business
Obiectivele de business stau la fundamentul companiei, motiv pentru care acestea trebuie să fie foarte clare. O claritate a acestora deschide noi drumuri și oportunități de dezvoltare pentru companie. Obiectivele de business, la fel ca oricare altele, trebuie să fie realizate SMART, pentru a se ajunge la rezultate măsurabile.
Astfel, acestea trebuie să fie cât mai specifice, măsurabile, ușor de atins cu resursele disponibile, relevante pentru business și, totodată, încadrabile într-un timp rezonabil. Claritatea obiectivelor de business ne ajută să stabilim momentul în care suntem și unde ne propunem să ducem business-ul în urma tuturor activităților.
-
Claritatea obiectivelor de marketing
Pe principiul anterior, obiectivele de marketing trebuie să fie realizate, în primul rând, SMART. Datorită mediului online care ne oferă varii posibilități de a ne bucura de o prezență activă și de a fi prezenți unde sunt potențialii noștri clienți, trebuie să clarificăm unde mai exact vrem să ne poziționăm și cum realizăm acest lucru.
Astfel, e important să avem definit publicul țintă, ca să știm unde anume îl găsim pe clientul nostru și care e comportamentul acestuia în mediul online, ca să avem o claritate a obiectivelor de marketing stabilite.
-
Resursele alocate
E important să ținem cont și de resursele pe care le alocăm în activitățile desfășurate, deoarece acestea influențează direct performanța în marketing. Un timp mai mare alocat campaniilor sau diferitelor activități nu reprezintă neapărat o performanță mai mare, ci acesta trebuie să fie calitativ. Să investim timp în ceea ce facem, însă el să fie axat pe obținerea rezultatelor.
În aceeași situație se află și resursele financiare. O sumă mai mare de bani investită într-o campanie nu duce automat și la rezultate mai bune, respectiv vânzări mai mari. Acestea sunt direct proporționate cu cunoștințele pe care le avem în ceea ce facem și cu obiectivele pe care le avem. De multe ori, e mult mai „ieftin” să lucrăm cu un specialist, deoarece cunoștințele acestuia sunt exact pe anumite segmente și el performează în ceea ce face, aducând rezultate garantate.
-
Strategia de marketing și planul de acțiuni
Atât strategiile de marketing folosite în dezvoltarea business-ului, cât și planul de acțiune au implicații în performanța activităților desfășurate. Dacă stabilim încă de la început obiectivele și unde vrem să ajungem, atunci strategiile de marketing se bazează în mare parte pe aceste acțiuni.
Odată ce este definită strategia, pe baza acesteia este creat planul de acțiune care cuprinde detaliat acțiunile ce urmează să fie realizate. Planul acțiunilor de marketing este instrumentul care ghidează fiecare acțiune realizată pentru atingerea obiectivelor stabilite.
-
Implementarea și adaptarea la noi condiții
Mediul online este într-o continuă schimbare, motiv pentru care trebuie să fim mereu prompți în ceea ce facem și să ne adaptăm la condițiile actuale. Dacă răspundem în timp util la modificările care au loc și o facem corect, cu siguranță vom observa rezultate mai bune, respectiv o performanță în marketing.
-
Măsurarea continuă a rezultatelor
Un alt factor important care influențează performanța în marketing este măsurarea continuă a rezultatelor obținute. Odată ce ne raportăm la rezultatele actuale, se pot lua măsuri în timp real și se pot optimiza campaniile, astfel încât să ajungem cât mai aproape de obiectivele propuse.
Află mai multe despre cum realizezi strategii de marketing care să performeze